Strădanie mi-e viața trăită-n ritm nătâng
purtată in pantoful stâng cel strâmt.
Umblându-mi-o călcând, pământ e tot piciorul stâng.

Se umblă noaptea mai ales. Stăpân când merg,
Ies viu. S-alunec înnoptat, pierdut. Mă duc.
Am pregătit urcușul coborât.


Vin greu.Prin urme adânci, pașii-s mărunți.
Scap gând, îl scutur și-l arunc.
Un loc în mine e destul.