Timpul s-a oprit
și ei tot aceiași cu țanțoșia uzuală;
inima mea în gâfâit de sertralină,
amorțită,
Venus neagră
care dreptul teșește,
o felină trezind în joacă;
la ușă cine
călușelul cheamă,
lacrimă de nailon
la pian stinsă,
a ta esență a pielii de caș
unde gard viu se înalță, roșu sânge
apusul erosului;
și să satur setea mea
fără Ierihon depărtat..