iubirea presupusă ne resetează gesturile, fără iluzii
magia vieții se sparge –
trăim o autentică, extravagantă amăgire

o alarmă se stinge lent, acum e liniște,
crește golul încât mă simt
universal

și începe:

un soi de sentiment al vinovăției dă să-ncolțească –
dar se strivește spontan
respirul e prea fierbinte în seara asta iubito, departeo, preao...

un țurțur de gheață și un țurțur de foc
urcă-mpreună spirală spre ceafă –
fiorul păcatului din magie se iscă și odată învins mă ține aici

și totu-i doar pe înțelesul sublimului