așează-te cuminte la coadă
aici se dă sentiment la doză… destul cât să te rănești cu el

să te alegi apoi cu o razna bine dirijată
pe reguli, norme așa-zise sociale
și poți doar să cârtești când devine chinul rutină - pretinzând
un altul mai nou și mai profund…

să te crezi cineva – nutrindu-ți importanța
cu produse inutile ambalate antiseptic și din ce în ce mai scumpe
și culmea, acestea să ți se pară nevoi vitale…!

să te dai din ce în ce în ce mai mare,
înzorzonând sfântul banal
pustiul ce-ți populează pașnic biata alcătuire…

experimentezi cât vrei (uzând sentiment câte-un strop din doza căpătată)
de-o fi cumva posibil să te-nmulțești doar prin fotosinteză sau înmugurire…
ai descoperit conjugări multiple acestui fals imperativ a trăi?
a trăi este… să ce?
– chiar, există viață înainte de moarte? (nu mai știu, asta-mi pare luată de undeva!)
a trăi pare că-nseamnă doar să te întrebi… nemaipăsându-ți
de mereu preatârziul răspunsului