După toată tevatura și urgia când natura,
A deschis un ochi... acela,
Și s-a dat din nou de-a dura
Și când păsări vin din lume,
Dinspre țări ce nu au nume,
Când salcâmul și cu crinul,
Boul, Leul, Omul,Tigrul,
Undeva și Acvila,
Să se-adape toți, venit-au...

Când colibrii ciripit-au,
Soare, Lună, Codrii, Munți,
Au văzut că suntem mulți!

Și când popii și rabinii,
Nașii, dușmanii și finii,
Reușit-au să privească,
Cer albastru azuriu...
S-au iubit de când se știu!
Chiar de știu, chiar de nu știu.

Pe când steaua-n multe colțuri,
Răsăritul și Apusul,
Nordul, Sudul și Nord-Vestul,
Vârful Omu, Everestul,
Datu-și-au cu toții mâna...


N-am mai plâns și doar privind,
Adorat-am răsărind,
Flori din chin și păsări spin,
Făr' deochi, făr de suspin...

Și când Domnul Dumnezeu,
Ne va spune ce sunt Eu,
Liniște se va aprinde,
Ochi de vultur va cuprinde,
Dincolo de orizont,
Lumi cu viață, fără front,
Armonie și visare,
Vise lungi și călătoare!

Doar opriți-vă un ceas,
Și priviți ce-a mai rămas!
Turle de biserici arse,
Suflete fără de case,
Inimi fără piept să bată,
Ochi închiși fără de pleoape,
Nuferii ieșind din ape,
Bradul, fagul și stejarul,
Jeluindu-și roșu jarul,
Implorând omului, frate!
O secundă de răgaz,
Și cerului rugăciune,
Să răsară nouă lume,
Cu nume său fără nume!

Să răsară curcubeu,
Să clădim Nouă Cetate,
Templul lumii și-al nelumii,
Asta spus-au Șoimii, Ulmii,
Templu Lumii Noi la noi,
Piatră albă șlefuită,
Să așternem în noroi!