ca un cuțit în spate port înfiptă o privire veche –
prin ea, un hublou prelins, se rătăcesc de mine faptele
și nimeni nu mi-a spus că un fir de păr alb se luptă mai tare cu lama
decât unul negru, a trebuit să trec și proba aceasta – uite
nicio oglindă nu-i neutră, toate-s femei,
chicotesc între ele despre întregirea albului și se bucură grav
incredibil, până și noaptea complotează cu ele
scrijelește subochiul ca pe o scoarță de arbore
răboj zilelor goale

nimic nu mă oprește
capătul orizontului este precis în spatele meu dar nu
nu mă-ntorc, e mai scumpă iluzia acelui înainte...

văd în trecere un chip înmaronit ca o fotografie înrămată demult,
calendarul, cât o frunză, indică un an inexistent, ceva fără cifre

să mă piște cineva de obraz și să-mi spună că astăzi nu suntem
în 22 Noiembrie 2012 – și să mai spună o dată că eu
sunt acela...