Este ceva la repezeală, ca atunci când îmi moare cineva drag pe nepregătite
Și confecționez o cruce din lemnul care este prin curte, așa este poezia
O unealtă pentru lumea de apoi care se fabrică din lucruri putrezite, roase de carii
După un timp tâmplarul face o cruce din marmură cu ornamente
Îi reliefează conturul pentru linia melodică nepământeană
Migălește mult și bine, dar poezia este ceva la repezeală
Ca o ploaie de vară care mă prinde fără umbrelă și mă face fleașcă
Cu pantofii uzi, în zadar caut o streașină sau un adăpost în tine
Faptul e consumat, pansamentul pentru nevoia momentului a fost aplicat
Păsările orbite se lovesc de spatele meu reflectorizant
Sunt păsări comune, porumbei, mierle, oameni singuri
În mine sunt multe cărți nescrise, păduri tropicale, grăunțe
Dar mai ales un cer transparent prin care poți băga mâna
Ca în filmul poarta stelară, o breșă care delimitează trupul de suflet
De multe ori pe stradă trag de mânecă să se lungească mai mult
Nu de rușinea modificării organice ci mai ales că beteșugul care se ia
Poezia este un colac de salvare, câte pietre de gât aș avea
Mă scoate la suprafață chiar și așa fără artificii de calcul
Poezia este un defect al cristalinului, permite formare imaginilor
Doar prin înlăturarea corpurile străine care au invadat sângele
Poezia este o afecțiune care perturbă adevărul
Și dacă acum e zi și toată lumea spune că e noapte
Eu spun că văd cu ajutorul cuvintelor, și nimeni nu mă crede
Poezia este un accident la locul de muncă, ceva care întrerupe
Bunul mers al lucrurilor, schimbă perspectiva trenurilor
Poezia este semnul convențional de pe munte care indică traseul
Spre înălțimea mea de interioară, reprezentare ușor de găsit
Poezia este șira spinării care leagă omul de înger, modul lor de reproducere
Poezia este destăinuirea complementară a nudității trupului
Pielea e doar poarta, efectul hollywoodian e dincolo
Am auzit că există o școală a zborului și în altă parte
Îmi arunc hainele și mă duc la cel mai apropiat centru pentu Icari
Cumpăr ceară de cea mai bună calitate
Aleg un tată și stânca de care să mă izbesc așa în plină zi
Am luat loc în bancă și la prima lecție mi s-a dat o foaie
Mi s-a spus să stau cu urechea lipită de ea
Aud pescărușii, valurile, cel mai bine ar fi să mă arunc în ea
Poezia este un mijloc de care mă servesc necinstit
Pentru a-mi atinge acest scop abject, vulnerabil, de a mă afla în realitate

Revista Luceafărul nr.1/ 2013