Efemerul își oprește zborul
în zidul ridicat de non-ființă
materia se împrăștie
în corpusculii blazării
pe care îi culege
un boem
cu gândurile încărcate
de electricitate
care aprind
toate becurile unui oraș tânăr

Desfoliez umbra
lipită pe sine
țes din ea
cu firele tenebrelor
o mochetă
pe care o așez
la picioarele unei entități
care mi-a vizitat
monumentele lăuntrice

Lacrimile devenite
sare zgrunțuroasă
apasă pe pleoape
deschise către întuneric
în care un orb
citește ziarul

Un mut
și-a spânzurat cuvintele
de arborii lingvistici
din ele au căzut literele
ciugulite de ciori

Un vers s-a eliberat
de tirania poeziei
și a început să colinde
spațiile nefiindului
s-a întâlnit cu nesfârșitul
înconjurat de aura finitudinii
care și-a făcut o locuință
pe limba unui cugetător

Energia imanenței
purifică corpul
de eflorescențele răului
și își trimite monadele energetice
în oameni
într-un catharsis evolutiv.