la câteva zile distanță
ninge cu furie
frigul se zvârcolește
sub anotimp
umbre și scâncet de bob
o lumânare ghemuiește liniștea
într-un colț
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeți

la capăt de anotimp
se odihnește tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
așteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce așteaptă cu atâta emoție
ziua în care
toate anotimpurile
coboară în oameni