Cartea Poemelor

*** 26 ***

Deschidere




Deja nu poți spune tot ce-ți trece prin gând,

Ca și cum ți-ar fi teamă de mine

Dar te simt aproape, ca o flacară, arzând

Ș-atunci ochii îi închid, în clipa când mă apropii de tine.





Nu-i nimic, inima-mi tăcută, te va aștepta,

Iar când să te sărut, dupa ureche,

Șoptind, îți voi spune : “ draga mea “

În timp ce tu mă vei strivi în brațe…





Uneori, ajung să mă întreb

De ce mereu neînteles,

Ajung, către final,

În clipele în care visele, se destramă,

Precum un ghem… se deșiră;

Un « amândoi » vreau să culeg,

Drept cel mai dulce fruct din pomul ideal

Pe care tot mâinile, încătușate, împreună,

Cu dragoste, îl îngrijiră…





Să trăiesc în iluzie, nu am dorit niciodată,

Precum nici tu, nu ai dorit să tac,

Iar de-ai fi dorit cândva, tăcerea,

Nu am vazut-o ca pe ceva drept,

În cunoașterea sa;

Oare… e cazul să-ți reamintesc de cea confuzie,

Care se-așterne-n chip voit, când n-aș ști ce să fac,

Ori… poate, să stau inert… privindu-te…

Așa, ca o statuie,

În loc să țin la piept o zână,

Numind-o plin de veselie “ draga mea “ ?!





Fără deschidere, mă chinui și la rându-mi, te voi chinui, făptură,

Că omul, aproape că se schimbă, permanent,

Doar înțelegerea, prin suflet, aduce înțelepciune-n inimă,

Și-atunci, până și cerul… de-l privim, ne va părea efervescent.









©Th3Mirr0r