Cartea Poemelor

*** 28 ***

Onoare





Privesc în juru-mi, zi de zi, dornic de-a-nvăta mereu câte ceva

Și dac’-ar fi ceva neasemuit, mai rar ca jadul,

Aceea ar fi onoarea;

De obosesc, la rându-mi, când toate nu mai sunt ce par a fi,

Ori când obstacolele se ivesc în calea mea

Ar trebui să caut loc de-odihnă

Ș-apoi, voi ști, negreșit,

Că pe tot pământul, se întinde cerul,

De-i schimbă forma și culoarea,

Atunci când toate întineresc, în chip mirific

La clipa-n care ploaia își revarsă fericirea

Peste munți, peste câmpii, de la răsărit, către asfințit,

Spre un hotar sau altul, precum i-e voia,

Iar soarele-și trimite brațe blânde în care picurii de ploaie

Se topesc, în esențe fermecate, ce nici un om,

Nu le va ști, decât în clipele în care cugetă

La toate câte le oferă viața

Ș-atunci, de-asemenea, vor iubi natura,
De într-o clipă,

Copii ai vieții,

Se vor numi,

Purtând cununi de diamante

În care-o straluci onoarea…





Tac, acum,

Căci în singurătatea mea,

Mă regăsesc, drept o ființă vie

Și nu mă dau neînțeles de toți și înțelegător a toate,

Da-n schimb, rămân statornic visului,

Năzuitor spre cea eternitate,

Precum un lac oglindește cerul,

Iar printre nori,

Un drum, pe care fiecare … o să-l stie;

Iar de privește la dreapta, va apuca pe potecile munților,

De se va regăsi în fiecare piatră,

Atunci când mâna o culege, de prin ferigile înverzite

Ce cată-n fiecare dimineață mângâiere,

Iar de privește la stanga, se va-ndrepta către țărmurile în care

Freamătă cu zgomot, valurile mărilor,

Iar ele poate-i vor șopti… că îl așteaptă,


Nerăbdătoare, să-i arate pașii ce-i vor șterge,

Lăsând în voie să sclipească zilele însorite,

La fel cum onoarea de-ar îmbrațișa-o,

Va fi … cea mai de preț avere…










©Th3Mirr0r