Cerul nu este mai gri.
Pământul, mai umed, nu este.
Doar parfumul grețos, al substanțelor vii,
Mai rămâne în clasă. Duhnește.

Afară, timpul nu stă în loc,
Acolo, lumea nu grăiește,
Aici însă, în bătaie de joc,
Toată lumea jignește. Regește.

Nici mașinile nu torc,
Nici amiaza nu stă să răsară,
Numai noi ne mirăm, și ne întrebăm,
Ce ne așteaptă acasă... Cruciadă.

Nici reclamele nu mai pâlpăie,
Nici ciorile... de loc,
Nu "cântă" nimic, Afară.
Doar noi, entuziasmați,
Dar unii, supărați,
Dăm drumul gândurilor. În rafală.

"Am scris totul"
"Am amestecat corect"
""Substanța" primordială"
"O să trec lejer."
"O să ne intalnim."
"V-om fi martirizați". În toamnă.

Un război mut, dus doar de armele minții,
Ne paște dacă ieșim Afară,
Însă în clasă, avem un carnaval,
De Draci, Sfinți, Dumenzei, Morți și Mamă.

ÃŽn fine, testul a trecut.
Am primit și pedeapsa,
Mă duc să-mi beau iarăși cafeaua,
Că simt că-mi explodează țeasta.

Am nevoie de un îndrumător,
De o conversație mistică,
Să scap de propaganda liceală,
Să ies puțin în lume. Afară.

Afară totul este alb,
Totul miroase a floare,
În școală, nu ai aer de respirat,
Nu ai un loc unde să stai. La Soare.

Lume cultă, și frumoasă, găsim Afară,
Mult fum propice conversației,
Nu avem, numai miros de viscere înecate,
Nu avem, numai un gust acru. De Libertate.

După dezimaginarea în masă,
După tăierea capetelor în formă,
După carte,
Toți pleacă acasă, sperând la un pat,
Unde oricine poate intra. ÃŽn Realitate.