nu sunt o virgulă în biografia părinților, nici
un rezumat

arborele genealogic începe și sfârșește spirală
într-un cerc întrerupt
ocup propriul spațiu intersectând câteodată secunda

ramul ce sunt este nou și crescut
niciodată ca o umbră trunchiului primar
și dacă pot purta o cană cu apă
inutil s-o vărs în țărână, acolo unde se-ascund azi părinții
să-și rotunjească zadarul
mai bine o zvârl în sus, cât mai sus
fruntea sufletului lor este arsă...
de fapt speranța lor aceasta și era: să am aptitudinea
purtătorului cănii cu apă

nu sunt un rezumat al speranțelor părinților
eșecurile au, precum izbânzile sau iluzia lor, aure artificiale
lumina vine totdeauna dinspre mâine ca o apă
a cărei purtător nu sunt demn, cioburi trupul meu cană
lipite cu bandă scotch, aracet, var sau superglue
simulează ideea de sus cu un gest neclar: ex-ist...


ei așteaptă zadarnic
zadarnic eu imit purtătorul, lumina-apă vine, vine
iată... proiecția ramului smuls asimetric seamănă totuși
cu o virgulă