.
ai senzația de nemurire
chiar știind că totu-i pieritor

dacă ai ști că peste trei zile mori
te-ai mai înverșuna contra celor care nu-ți cad de acord?

dacă ai ști că peste trei zile mori ai mai munci în scârbă…
și ți-ai învinge mândria și ai spune multora te iubesc?…

ai mai cheltui sânge și bani pe imagine falsă, cinevaistă?…

dacă ai vedea dinainte muntele de reziduri ce-l vei crea
cărând banala pungă cotidiană la tomberon
ai mai cumpăra toate fleacurile?…

dacă ai auzi șoaptele plantelor, susurul norilor,
foșnetul stelelor în mersul lor mărturisind despre tine,
te-ai mai privi în oglinzi care te-arată totdeauna singur?

dacă te-ai mulțumi cu viața, ai trăi-o,
te-ai iubi, având astfel măsura
să iubești și aproapele ca pe tine însuți…

totu-i pieritor, nimic nu merită irosire, zbatere, răutate, viclenie...

nemurirea trece inevitabil prin cel puțin o moarte
și ce-s trei decenii, trei ani, trei zile…?!

nemurirea este iubire direct proporțională,
sacrificiu următorului ciclu din spirala cosmică –
să nemurim deci, ca un sunet lângă sunet în unicul mare cântec: Cerul