mai rece decât iarna privirea ta
mă înghesuie între corzi
la nevoie știu că mă vei ucide
și vei reinventa plânsul

crede-mă
în tot nesomnul acesta
îmi îmbrățișez trupul și număr plecările
în care am murit puțin câte puțin
zi de zi
trec peste iluzii
desenez pe coapsa ta
linii și puncte
ca un pictor fără mâini
inventez imagini...


știu că nu îți pasă
privirile lipite de geam
acoperă drumul cu ploi și
devorează fiecare urmă
doar un strigăt de pasăre
îmi poartă durerea și
fiecare atingere devine ecou...

apoi tăcere
tăcere și
multă ploaie...