o lume din două din patru din zece
din toate câte le scrii ies să-ți plimb orașul și oamenii
poți sta toată noaptea în noduri și vorbește cu cine ți se întâmplă
eu nu mai tai copii din hârtie pentru tine poți plânge
nu întâmplător sunt mai vie decât fiecare
păzesc avioane și trenuri
în care
tu

printre pagini sub gene străine vii vara fierbinte și bolnav
în iarnă nu mă găsești nici într-un spital de al tău să te împarți
cu oxigen toate mesajele tale care m-au adăpostit nu au înălțat
nici o farmacie pentru mine nimic ție
niciodată nu ai înțeles

eu acum sunt orbire
orbire într-un pustiu întuneric după urmele apelor din oglindă
de azi să vorbești despre toate la timpul trecut am fost eram trăiește
te slavez?
nu

număr tot ce eu nu
...te salvez
până când nu te vei trezi lângă mine întotdeauna să-mi dai rest
din toate colțurile tale ascunse