m-am trezit într-o cameră plină de nori
mobila era prelinsă până pe stradă
pereți nu erau, doar șoapte în alb și în negru
culorile în schimb se subțiau prin vitraliul ferestrei
iar timpul se lichefiase în orologiul din turn
noi rămănând cu metaforele nopții
obosind aerul din odaie trecut prin temeri și vis

cai cu piciore păianjen ințepau nisipul sticlos
femei, saltimbanci, laolaltă desenau absurdul
chipurile se desfăceau fluide închipuind stări
curgeau cu grija de-a nu-ți uda pașii răsfrânți

cuvintele nu pot acoperi căderile, materia
clepsidrele cern haos dezmembrând taine
suprarealul ca reverie până la limita delirului
doar Gala, iubire cenzurată de ficțiune
momentul critic al geniului