casa pe care mi-o faci e
o poezie de lut
cu degetele tale o ridici
mă numesc ana și aștept
să mă chemi pe mobil
eu să pregătesc repede ceva
la microunde să dau fuga la
market pentru apa plată
chit că nu mai am bani
folosesc un card mă
descurc eu drumul nu
pare anevoios pe secetă
urc în jeep și accelerez
cu inima trec de radar
intru în metropolă
piedici ambuteiaje

tu să îmi sari de gât
să mă iubești molatec să
îmi iei toate simțurile
asupra ta garanție
mă așezi între două paranteze
rotunde torni lacrimi de
cerneală fierbinte îmi trece
de coapse de sâni de buze
în cuvinte un zid cu
încălzire proprie

bine-
cuvântat soare
te arunci peste lume