roșeața tutunului aprins ne desparte
știu că mă aștepți goală
culegi fără drept sentimentele
cearșafurilor pline de pământ

te gândești la iubire
între noi navighează sărat două mii de epave
scufundate din același motiv

blestemul ăsta ne ține sănătoși

îți lași mâna să cadă
atingi întâmplător o viață zâmbești
la poalele pieptului
mi se zbat câteva lacrimi uscate

stai cu ochii pe imaginea de acum
vreau să mă pierd
dincolo de ce se vede pe retina
simplei îmbrățișări