Și simt că mă afund în gol,
Cad în abruptul infinit,
Mă răsucesc gemând în zbor
Tânjind plăpând spre răsărit.

Și simt cum bâjbâi ca prin ceață,
Strig gâtuit după-ajutor.
O răsuflare ca de gheață
M-apasă-n ceafă-ucigător.

Și simt cum într-un abur sec,
Înăbușit m-afund ușor.
Vreau să respir dar mă înec
În spuma albă a unui nor.

Și simt cum zborul infernal
Continuă ca un blestem
Și sunt purtat pe sus de-un val
Spre-abis…Spre haosul etern.

Și simt asupra-mi o pedeapsă
Iar ochii-mi sunt păienjeniți.
În spate crucea mă apasă
Pe umerii îmbătrâniți.

Și simt cum cad într-un mormânt
Ca-ntr-un sicriu și strâmt și mic.
M-apasă tone de pământ
Și simt…că nu mai simt nimic.