În dimineața asta număr
molecule de cafea în levitație în timp ce
secundele le las să mi se scurgă
epurate de timp pe sifon în jos

la radio clocotesc ritmuri latino
și tălpile-mi reci și timide
lasă urme adânci și fierbinți
pe-un covor de zaÈ› lepadat

Mă așez febrilă
de la dans latino și aer dens
cu miresme arabice
și-n lingurița de argint mă reflect
un duh aburind al ceștii
dar gravitația matinală îmi sfidează
a doua dimensiune și mă frânge
și-mi frânge portelanul albastru de pardoseală

la ora șapte
fix
sub lacrimi filtrare de suferință
neagră
muritoare de rând mă răsfrâng
în fereastră
unde renasc femeie
rănită în materie amorfă albastră
într-o atmosferă cafenie sângerie

În dimineața asta prin fereastră
o palmă fierbinte cu degete infinite și calde
îmi evaporă ultimele molecule de cafea
agonizând pe masa rotundă din sufragerie în
tăcere

la șapte și un sfert
adun secunde pe făraș
și-mi îndes cioburile în geantă
ating toarta de metal a ușii
și-un zâmbet amar mi se scurge pe buze

Vrăjită
de mirosul intens al cafelei prăjite
mi-am confundat timpul fragil
cu ceașca albastră casată
în fracțiuni tăioase