m-am trezit destul de speriat ieri dimineață
la strigătul tău de dincolo de apă,
chiar și câinii se speriase-ră și au început să hăuie,
nici nu se făcu-se bine ziuă
și tu te și pregătise-și de plecare la oraș,
ai înșeuat singură caii și mă așteptai la marginea bălții
m-am îmbrăcat în grabă și cu un colț de pâine în gură
am sărit în barcă, și printre mestecături am reușit
să îmi spăl fața și ochii cu apa nuferilor ce loveau barca,
i-am promis că o să merg cu ea la oraș
fiind nouă prin părțile nostre,
am legat de un ciot de salcie barca
și am sărit pe capra căruței alături de birjărița
cu palmele înroșite de hățurile cailor
și am pornito în galop, îi promisese-m că o să îi arăt magazinele
și târgul orașului , iar la întoarcere
vom lua masa sub o salcie de pe marginea apei.
hoinăreala noastră nu a fost decât o cunoaștere
iar ochii noștri injectați de necunoaștere se încrucișau
și penetrau mintea noastră
înrobindu-ne imaginea în spatele unor ferestre întredeschise
între maluri unind orizonturile pustiite de vânturile primăverii.