Fără nici o lacrimă
ai deschis fereastra casei în miezul nopții
și iarna a răsărit molatecă
cu inima ei cu tot,
la tine în sufragerie.

Strigătul încă nu își avea rostul,
ai înfășurat pătura de lână în jurul ei
înnodând cu grijă fularul verzui
cel rămas de astă primăvară
tot la tine în sufragerie.

Fără nici un cuvânt
ai privit-o înțelegătoare, mâinile pe lângă corp
o vreme
ai rezistat până te-ai scufundat cu totul sub apă,
ochii și plămânii
ți s-au inundat cu lumină,
și te-ai așezat să dormi la baza inimii reci,
acolo pe covor.

Nu există lacrimi care să străbată o cameră
de-a latul,
erai singură când te-ai hotărât
să nu te împotrivești,
o amprentă de aer
schițând paradoxal gesturi muzicale,
inima
pulsează ritmic animată de fulgi electrici
care umplu camera cu un abur fierbinte
de liniște.

Fără vise care să tulbure
îți imaginezi lumea ca o cadă de baie
agitată și plină de șoapte fierbinți de iubire
piețe pline de oameni
incantând frenetic numele tău
e ca și cum ai deschide ochii într-o sufragerie nouă
plină cu trandafiri galbeni,
și în minte
cu toate secretele lumii.

Te-ai fi oprit din numărat secole în urmă
dar acum momentul se cuvine
celebrat
buchet după buchet,
dansând cu pași mărunți în jurul
imensei inimi de gheață din mijlocul camerei
buchet după buchet
ca și aburul alb ridicându-se dintr-o baie fierbinte
iubirea
îți inundă din nou plămânii.