nu mai găsesc în lacrimă lumină,
și nici pe cerul meu plăpând,
nu are strălucire,
dar nici nu are vină.

nu mă-nfior de drag,
nu urlu în tăcere,
nu caut adevăruri,
în universul larg.

mă simt legat de tine,
cu pulberi de săruturi,
și-n cor de mângâieri,
lovești din nou în mine.

nu uit nici patima de foc,
ce-n geamăt se transformă,
ce naște-n disperare,
când ușa-nchizi la loc.

nu mai asculți nici trupul,
ce-n lacrimi mă dorește,
și umilit mă cheamă,
că-i stingi în ochi trecutul.