cum știu deja că ai să pleci
simt cum moartea îmi bate în poartă
mai aruncă cu pietre în câinele ce latră
a deznădejde a furie a moarte a viață

soarele s-a strecurat pe sub ușă
și plecat
îl țineam legat într-un colț
am și uitat de ce
îmi mai mângâia
și mie tâmpla c-o rază
îmi mai făcea o cafea la nisip
îmi era bine asta știu
dar s-a dus

cum tot nu am ce face
îmi adun tristețele în poală
le mângâi pe creștet
și ele se bucură și cresc mari
abia atunci vor pleca la ele acasă

nu-mi mai lovi tâmpla cu vorbe
îți zic din patul meu de gheață
mai bine cheamă țiganul
să-mi cânte pe-o coardă
e atâta durere acolo la poartă
hoarde de lacrimi de suflete moarte

în căușul unei palme am ascuns o uimire
în celălalt căuș m-am ascuns pe mine
cândva voi deschide pumnul
să pot ieși regăsindu-mă
prea multă uimire adunată
în căușul celeilalte mâini

cum știu deja că ai să pleci
simt cum moartea îmi bate în poartă
mai aruncă cu pietre în câinele ce latră
a deznădejde a furie a moarte a viață
nu voi deschide