Semne abia deslușite pe fața lunii,
munți înghețați
fără păsări cu ceru'-n aripi,
timpul curge închis în sine
cu miros de busuioc sălbatic
peste umerii gândurilor.

Singurătatea, o dragostea ucisă
alunecă trist pe hârtie
cu distilări în poem,
mă separă c-un arbore ireal,
de respirul femeii-n cuvinte.

Apoi râul cu sălcii despletite
în care înoată iubita visată
e tot ce ocrotește frumosul
în acestă privire din umbră.

Mirajul se-nfășoară în vorbe și scrie.