noi am fost patru mâini înghețate
care au încercat să aprindă același foc

apropierea noastră era ca o cingătoare de sârmă ghimpată
la brâul singurătății, copiii ne trăgeau de mânecă pe stradă și spuneau
că vor să ne imite dragostea, eram prima literă din abecedarul iubirii
iar anotimpurile noastre aveau averse de îngeri

cu tine am trecut prin pionieratul vânătoresc
toate durerile le găteam ca pe niște iepuri supradimensionați
de poluarea morală din aerul contemporan, corul vânătorilor
vuia în cinstea noastră și coarnele tristeții
erau trofeul inimii noastre

dacă timpul ar fi scris despre noi
am fi fost un best-seller, rădăcinile noastre ar fi crescut
atât de mult încât ar fi pătruns pământul până în partea
cealaltă a lumii, apoi până la cer, am fi atins podeaua raiului
iar oamenii ar fi trimis porumbei voiajori
să aducă o nuanță din albul nostru
că pe o ramură de măslin

dar noi am devenit pe rând
amintire, poveste, o legendă suburbană
un foc pe care oamenii îl mai aprind din când în când
în cartierele mărginașe ale iernii din suflete

***

ne-am pierdut

cum să mai ajungem unul la altul
când aripile ne sunt strânse la piept
ca un scut

noi am învățat să ascultăm liniștea
și să ne găsim în ea

acum știm că învățarea e o iederă sălbatică
ce te mângâie iar noi suntem doar doi bătrânei
cu pielea fină