ai fi putut să fii femeie și dor să porți în pântec
ai fi putut să fii fluture sinucigaș ai fi murit albastru
din noi să știi rămâne doar vina
- aș vrea să pot să întreb câți pași să fac pentru uitare

îți aduci aminte câte zboruri am zburat în zbucium în vrie și-n păcat
cât mir s-a tot prelins pe oase cât plâns am plâns în noi
doar pentru o răstignire și câte altare am cioplit cu lacrimi
ți-am otrăvit buzele cu săruturi proscrise pe când îmi smulgeai pană cu pană
aripa vinovată de zbor a nemurire
- privește cum fluturii se sinucid albastru-n zori

oare câte morți mai trebuie să murim
câtă neființă să mai adunăm până când
te vei împlini femeie și eu voi fi bărbatul
- privește cum o mie de fluturi trăiesc efectul de zbor albastru