agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-03-12 | [This text should be read in romana] |
Jurăm pe steagul mândru ridicat
Că vom păstra de-a pururea o țară Și vom lupta cât este de luptat, Să o aducem înapoi de-afară. Jurăm să îndreptăm tot ce nu-i bine, Să nu ne facem neamul de ocară, Că furtul și minciuna ni-s străine, Suntem elevi, nu președinți de țară. Învățăturii o să-i ținem partea Și-o vom sădi în mintea celor mulți, Chiar dacă cei plătiți să `nalțe cartea Se străduiesc să devenim inculți. Ne vom lupta pentru-adevăr în toate, Ca vajnici și preadrepți urmași de daci, Iar nedreptatea o vom da la spate Cu riscul de-a rămâne-n veci săraci. Vom ridica poporului povara, Vom fi întotdeauna pui de lei, Și mai jurăm să nu ne vindem țara, Sau ce-a rămas din rămășița ei. Jurăm, de vom pleca majori de-acasă, Să nu uităm pridvorul și ograda, Nici satul, nici livada cea mănoasă, Când vom ieși la pensie-n Canada. Jurăm, oricât de greu ne-am descurca, Să nu ne vindem mintea la acei Ce cumpără la greu. Sau poate da! Atunci când fi-vom fără de idei. Jurăm, când vin săracii să cerșească, Să facem chetă, teledon, orice, Spre-a strînge bani, cât să se-mbogățească Măcar patronii postului TV. Jurăm, de-ar fi în post de potentat Să parvenim, prin colectiv sau solo, Să nu uităm de unde am plecat, Spre-a ne-aminti să nu mai dăm pe-acolo. Vom pune viața mai presus de toate Și-ntotdeauna ne vom strădui Ca să avem deplina libertate, Nu numai pe aceea de-a muri. Vom fi mereu în front pentru-mplinire, Să știe toți că încă sunt motive Să se mai nască prunci și din iubire, Nu doar din lipsă de contraceptive. Și, dacă pentru zbor n-avem permise, O să străbatem lumile la pas Și o să credem pururea în vise, Fiindcă asta-i tot ce ne-a rămas!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy