În Casa Pădurii poți accede
la originea absolută a timpului ferecat
în fioruri de aur pur
șlefuit de vântul orbitor al inimii de miază-zi
norii de fildeș împarte-i
de-a stânga și de-a dreapta adevărului în judecăți egale
adaugă o pată de suflet
și luminile din mijlocul cerului devin șapte trepte
ale nopții prietene și ocrotitoare în nemișcarea lor vie
întinde apoi mâna
atinge zâmbetul și mângâie clavicula ovală a chipului
albastru înrobind inima
și universul frânge-l cu umilință
în taină
și asta de câteva ori
sălbatic în fața vederii unora sau altora
de vin să se sprijine senzorial direct pe umerii tăi
cu dărnicie totală de singurătate
dar tu
irezistibil să-ți porți zborul
alături de prietenele universului
acvilele timpului și spațiului vast îmbrățișat
să desparți orizontul în șoapte
și toată lumina să o dai laoparte
de orice altceva nu ești tu
total și definitiv
îți va fi foame de mine.

(27 martie 2013, 19:33)