O seară sclipitoare, cu fugi de nea în zare,
În casă, la fereastră, zâmbește o floare.
În depărtări, pe deal, lătrat de câini aud,
În satul învecinat, flăcăul plânge-n gând.

Încă din zorii zilei, la ceas de dimineață,
Ileana lui ce-a dragă, pierdută a fost în ceață,
Uitând de-a lui iubire, de-atâtea jurăminți,
Plecată a fost, neîndupleacată de lacrimi fierbinți.

În sat, pe ulița ce-a strâmtă și cu pietre,
Doi bătrâni se ceartă pe-ndelete.
Moșu a uitat să dea la vaci mâncare,
Iar baba zbiară ascuțit în gura mare.

Imagine de-ansamblu în miez de iarnă,
Zăpada albă n-ancetat să cearnă.
Copiii alergând zglobii pe derdeluș,
Obrajii roșii înghețați de-atâta săniuș.

Strâine, sunt ca și tine, un simplu trecător,
Cu multe amintiri de viață, un muritor.
Povestea de iarnă-i din anii ce-au trecut,
Vremurile copilăriei ce au renăscut.

La mii de kilometri, peste Oceanului mare,
Cu ochii închiși, privesc în depărtare
La satul uitat în urmă, odaia din chirpic a bunicii,
Bomboanele mentolate ascunse pe haina mânecii.

E-o amintirile vie, ca și când ar fi fost ieri,
Deși trecut-au mai bine de douăzeci de primăveri.
M-ai întrebat ce am acum în gând, tăcut?
Îmi doresc să zbor în iarna .... ce-a trecut!

Și ute-așa, cu mic, cu mare,
Privim din când în când în zare,
Iubim ce n-am știut iubi-n tecut,
Cerșim lui Dumnezeu doar un minut.