îmi sting țigara de petalele
care dezvelesc miezul secundelor
ele patinează liniștite pe marginea ceștii de cafea

privirea îmi este o
placentă debilă neputincioasă
creierul rămâne flămând ochii
îmi crapă de secetă deșerturi aride
beduini înzăuați în solzi de dragon
pornesc mori de simun
unde macină nisipuri ce-mi zgârie retina
simt cerul cum întreabă dacă mi-e bine
de apă sau cernere vreau
eu sorb cu sete din ecouri de
rugăciuni mă revărs pe dune și unde
lovind în clopote cu bătăi de inimă
realitatea crapă și iau un ciob ca suvenir
deschise sunt porțile
beduinii vânează iarăși dragoni
în timp ce în mările nordice
urșii polari joacă barbut

țigara mă arde nestinsă tresar
și-mi sorb cafeaua
din ceașca pe marginea căreia secundele zâmbesc