Imagine satului
De Bogdan Tofan


Pe lângă Tutova îmi cutrier pașii,
Prin țărâna plină de furnici
În prag de seară copilașii,
Au parte de joc și bucurii

Privesc la apa care fuge,
Pe un rău străbun se scurge
Despărțind satul în două,
Dreptul frate, stângul soră

Văd șesul înverzit și tânăr,
Îmbogățit cu animale fără număr
Văd salcâmul înflorit,
Cu un miros deosebit

Văd codrul și plantația tânără
Și apoi oile la stână
Asemene văd și ciobanul,
Cu fluierul și hastrahanul

Văd al satului centru sacru
Un loc frumos cum nu e altul,
Cu biserică și toacă,
Cu cimitirul de pe coastă

Acolo sunt străbunii mei,
Ce-i pomenesc în anii grei
Acolo sunt vise ascunse,
Gândurii enigmatice nespuse

Aud apoi și sfânta toacă,
Ce parcă pe loc mă deșteaptă
Și îngenunchez către Dumnezeu
Sărutând pământul sau

Văd apoi casa părintească,
Ce-mi este leagăn și povață
Familia ce încă mă așteaptă,
Să vin, să stau, cu ei la masă

Văd soarele apus iar
Și satul mare sub deal
Cum e slăvit și bucurat,
De oamenii la hore jucat

Văd satul un sanctuar,
Un templu, un sfânt hotar
Cu oamenii simpli și-un pământ,
O apă și un grai sfânt.