O aureolă
străbate ființa
de la un capăt la altul
în ea
un înger citește o carte
cuvintele se joacă între ele
și aruncă cu pietre de sensuri
în necuvintele
ce stau culcate în paturi de umbre
pe noptieră
o veioză aruncă cu lumină
în tavanul cu barbă albă
ofuscat, acesta își jupoaie vopseaua
și o azvârle în ochii veiozei

Cu privirea
așez lucrurile
în matca lor
doar covorul se opune indignat
că este călcat în mod repetat de picioare

Televizorul
tatuat cu circuite integrate
își activează lentila de contact
își deschide ochiul imens de sticlă
mă privește plictisit
și îmi vorbește
cu cuvintele unei vedete

Noaptea
își face cuib în cameră
din ouă ies puii de întuneric
ce-mi scormone carnea
în căutarea luminii
ce stă în fotoliul tăcerii
și vizionează un film
în care actorii
sunt stările sufletești

Îngerul aruncă cartea
și cuvintele sunt proiectate în tavan
devin substanță și vopsesc tavanul
apoi mi se așează pe lentila ochelarilor
corbul care îmi vorbește din când în când
mai ales atunci când sunt deprimat
intră în conflict cu îngerul
unul spune că albul bate negrul
iar celălalt invers

Pe patul din cealaltă cameră
cuvintele și necuvintele
fac sex.