Privesc,
dincolo de flori de corcoduș
și petale cromatice,
cadre dintr-un film mut
în haine de zeghe;

e atât neastâmpăr
în mâinile mele;

înțeleg - viața - o colecție
de mădulare amputate
mă crezi, suntem Iona
până la ultimul suflu,
înghițiți de neputință.

Chiar și-așa sunt zile
când adie vânt de credință
și un pas printre păpădii
e de-ajuns
să reiau zborul.