ce rost are bătrîne să ne gîndim cum ar fi fost
dacă într-una din zile mergeam împreună la omul păianjen
te-ai temul să nu se schimbe viitorul într-un mod groaznic
o țineai pe a ta cum că niciodată să nu faci un gest brusc
o faptă nebunatică pe care să o regreți
și teama te-a însoțit toată viața teama de a trăi cu adevărat
să nu faci rău cuiva cu buna ta dispoziție
să nu rîzi niciodată pentru a nu fi cumva surprins de un suflet întristat
să ne gîndim bătrîne la visele pe care le scuturam din cap
atît de imposibile pentru o minte scăldată în primăvară
cum ne jucam cu mingea verde printre idei dădeai cîte o lovitură de cap
și ți-o param cu o vorbă apoi tăceam cîteva zile
ca doi străini încuiați din greșală în toaleta publică
ce rost are bătrîne să mai vorbim cînd privirile ni se încrucișează
de cîteva zile și o vom ține așa pînă spre seară