Preocuparea mea de acum
este că nu trăiesc în miezul cuvintelor
cu vocalele coapte,
întâmplările din jur trec neobservate
și ce mai poate fi atât de important
bătălia cu mine însă-mi ori competiția cu ceilalți?
Tăvălugul informațiilor, selectarea lor
e nebunia care mă surprinde
și nu mă mai descopăr capabil.
Privirile mele se rotesc pe deasupra,
nu-mi mai pătrunde în minte esența
din care să-mi extrag expierențele viitoare.
Izbit de timpul grăbit
o suprapunere de idei mă inhibă,
nimeni nu mai știe despre mine nimic,
nu se entuziasmează, nu se admiră
ci abia se suportă.
Meditând la cenușiul trepidant
îmi doresc ora de grație să mă smulg din mine
fără resortul revenirii la loc.
O lovire de trecut,
un surâs benefăcător de femeie
împărțit prin gânduri
și împărtășirea normală a zilei,
oasele stelelor să-mi lumineze
noaptea din care încerc să ies teafăr,
femeile cu diminețile în brațe
să mă ferească de teamă
și de moarte câinească.