Săgeți ca o văpaie, încă o speranță
într-un joc copilăresc, cu frumusețea de prunc.
Dincolo de geam, umbra cumpenei
cu viscol în creier, încă o încercare de respirare.
Scârțâie ideea într-o cutie de carton,
secrete pe banda timpului, urme
firave de regret, de consolare.

Gândirea lui de idiot, plată, chiar opacă
în nemiloasa încordare a gândului,
îi spune prostiei uneori: Fă Pleaca!-
nu vreau decât o clipă pură, clară.
Pe palmele lui vede născând
chipul indifirenței ce îl ocrotește.
Cu al său cerebel amorțit, rămas ca un năuc,
el tot străbate dura platoșă a firii.
În spațiul protector a lui Iissus, a devenit un cuc,
și-a depus urgent toate armele din dotare,
iar face o închinăciune la viața lui amară.