parodie după Frunzele (Elegie de toamnă)
de Radu Stanca

Nu-mi cere bani din nou, că nu e cazul,
Nici ceasuri, nici brățări și nici dolari,
Căci eu nu semăn cu Mihai Viteazul,
Să scap așa ușor de cămătari…

Fă-ți repede bagajul și mă lasă,
Nu spune nimănui că mă cunoști,
O să o șterg și eu un timp de-acasă
Să nu mai știu de creditori anoști…

Incognito voi face o escală
Pe-o insulă cu soare, ca-n povești,
Să nu aud mereu cum dau năvală
Executorii judecătorești…

Să nu-mi dai telefoane, mai cu seamă,
Că bântuie atâți ascultători,
Și cred că-ți este clar de ce mi-e teamă
De așa-zișii recuperatori…

Poezia parodiată

Frunzele (Elegie de toamnă)
de Radu Stanca

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul și preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Așează-mi-te-alaturea c-un ghem,
Și deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub pași, cum gem...

Ferește-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Și nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...