Vara, prin iunie, să culegi cireșe negre, mărunte, dar dulci ca copilaria și neapărat să fii decorat pentru această ispravă cu o pată, imposibil de spălat și pentru care mama îți va fi recunoscătoare, pe cămașa ce va purta de acum încolo însemnul „Și ăsta-i cireșar!”...

Vara, prin iunie, să curăți de piele vlăstari tineri de viță-de-vie, mici alintări dulci-acrii, ori de susăiță: să-i freci în palme – „Susai-mălai, fă-te dulce, că te tai!” – pentru a le scoate amăreala...

Vara, prin iulie, să mergi prin iarba coaptă sub soarele lui cuptor și să-ți sune în urechi țîrîit de căluțul popii și să-ți sară, căluții, de sup picioare în 99,9 părți ale lumii. Și să cazi la pămînt, ca răpus, cu mîinile făcute căuș pentru a-l prinde, căluțul, ca să vezi cum e făcută această creatură a lui Dumnezeu (nu a popii) de mai aproape, face to face cum ai spune azi...

Vara, prin iulie, să treci prin pîlcuri de peliniță și să stîrnești nori de fluturași minusculi, azurii, de parcă s-ar fi strecurat bucăți de cer printre stiblele albe ale ierbii lecuitor de amare...

Vara, prin august, să calci pe o bășica porcului pentru a auzi un „pufffff” și să stîrnești un nouraș gri-brun de spori întru plăcerea noastră și proliferarea neamului de prahaghiță...

Vara, vișine, fragi, șorcogi, agrișe...