"Lumea asta este mică!"
Mi-a cântat o păsărică
Ce zbura, de zor, se pare,
Să-nconjoare... lumea mare.

"Cerurile sunt aproape!"
A mai zis, planând pe spate
Și ținând în gheare-o cheie
Ce-oglindea trei curcubeie.

Fâl-fâl-fâl, dădea din pene,
Făurind, pe nori, desene,
Și credeam că vrea s-o-ntindă
Către-o țară... fâlfâindă...

Dară nu... `cea păsărică
Poposit-a o clipită
Pe o rază, dintr-un soare
Ce-apăruse dintr-o mare.

"Ce deschide cheia-aceea?"
Mi-a venit, să-ntreb, ideea.

"Ea desface ușa care
Se numește Realizare.
Imediat ce s-a deschis,
Vei zări un drum întins,
Către cel mai aprig vis...
Ãl` de pare greu de-atins!"

"Cip-cirip, te-aș întreba,
Este, cumva, cheia mea?!"

Cip-cirip n-a mai răspuns,
S-a tot dus către apus.
Ce să vezi... spre răsărit,
Cheia magică-am găsit!
Mi-o lăsase, căci știa
Cât de mult Fărcaș visa.