Îi cer visului să mă transforme-n condor,
Dorinței disperate, să-mi fie călăuză,
Cu vers de sânge-am însemnat cărarea,
Și roșul inimii să mi-o deschidă ca o scuză,
Peste Carpați să zbor, să-mi dai iertarea.

Și fiecare vârf de munte ce-l înving,
Ascuns în diamantul său de ghiață,
Îmi cere-o picătură de iubire-n schimb,
Eu îi plătesc ca vamă, cu picături de viață,
Vrând plânsul tău, în cântec să-l preschimb.

Încet, în disperare mi se transformă frica,
Sunt multe piscuri și puține picături mai sunt,
Și gândul ce mă doare, căci pe-o stâncă
De voi cădea, va fi al meu mormânt,
Și nimeni nu va ști, ca să mă plângă.