Coacăză de ametist


Mă cuprinde dor de flori
Și de fructe, deopotrivă.
Când te văd, iar în culori,
Ametist, piatră lascivă.

Vin nălucile și-mi cer,
Clipe prea demult apuse.
Eu le mint cam auster,
Cu roșeața-mi de pe buze.

Mă cufund în lacrimi nude,
Când reneg ușor trecutul.
Ce îmi face să asude:
Gândul, dorul și-apoi trupul.

Te citesc ca pe-o cometă,
Sânziană de april.
Căci ai renăscut vedetă,
Pe parchetul de vinil.

M-ai cuprins în mreje-valuri,
Peste curcubeul tot.
Și-mi trimiți doar idealuri,
Către gândul meu amorf.

Suflul tău îmi râde-n spate,
Când mă pierd în piruetă.
Iară glasul stins de șoapte,
Face mâna-ți cam discretă.

Te chem iar floare umilă,
De amaruri și de dor.
Să ne contopim copilă,
Colo jos lângă izvor…


Te aștept ca o veneră,
Intr-un lan de maci proscris.
Să trăim măcar o eră,
De iubiri, de dor și vis……


Rosu …..01 iulie 2013