la plecare
spatele îmi era deja întors

munții îmi veneau până la genunchi
asemeni unor jambiere cu elasticul din ce în ce mai slab
în mine nu se mai auzeau oasele rupându-se ci doar ecou de bariere
sfărâmându-se sub tălpi

din depărtare
eram privit ca un Concorde ieșit din uz
care își aduna toți anii în care a servit necondiționat
pentru acrobația vieții lui

spatele meu
nu mai recunoaștea nimic la care să mă-ntoarcă
spatele meu închisese ochii
pentru totdeauna