Stau și cântă molcom la fereastră
Strada îi înalță din ciment
Omenirea plânge ca o proastă -
- Ca o țeavă de eșapament

Gunoierii-și cântă tragedia
Fluturi măturând pe caldarâm
Unde Dumnezeu s-a dus vecia
Și mireasma florii de salcâm?

Îi pudrează luna-n praf de cretă
Sunt al nopții fascinant decor
Împărțind sub geam de Julietă
Vodca și amarul pâinii lor

Către ora patru dimineața
Par vremelnici, mesianici hoți
Se ridică și-și culeg viața –
Fiecare-un tomberon cu roți –

Bufnițele pleacă la culcare
Noi, în somnul derutant pierim.
Gunoierul e o provocare:
Este cel mai veșnic anonim

Dar să fiu la modă cu prostia
Cartea-n stradă brusc am aruncat
Cine să-mi citească poezia?
Doar un gunoier s-a aplecat

Și mirat că Dumnezeu îi scrie
I-a răspuns cu-această poezie.