mă prind cu mâinile
de parcă-s mai beat ca vântul
dar sunt salvat de un mugur
în despletitele dimineți
când polenul de gând albastru
dintr-o posibilă adnotare
mă face să cobor
și alunec
apoi cad și mă ridic
acum parcă-s jucat pe tabla vieții
cu un șase – șase
când fluierul de anotimp mă pune la punct
și virgulă
regret potecile
ce mor puțin câte puțin
singur
doar eu
sunt atât de mâine
e atât de vară
sunt atât de zorit
încât umerii cortinei mă invită
să pictez culoarea timpului
topit.