A fost odată ca niciodată
Un băiat îndrăgostit de o fată.
Mai frumoasă de cât orice stea,
Gânduri avea doar pentru ea.

Acesta număra secundele trecătoare,
Așteptând să o vadă ziua următoare.
Noapte și zi nu contează unde era
Mereu se gândea la ea.

În el ardea o flacăre plină cu speranță
Că o iubește îi va spune-n față,
Dar era lipsit de curaj
Lăsând să întârzie acel mesaj.

Pentru ea, el orice făcea,
De pe cer să-i ia chiar și-o stea.
Fiecare zi trecea
Fără să-i spună ca o iubea.

Pentru ea făcea și poezii
Punând în ele sentimente vii.
Fata de loc nu știa
Cât de mult băiatul o iubea.

În fiecare noapte culegea câte-o stea
Cu gândul că va fi pentru ea...
Dar nu avea curaj cu ea să se întâlnească,
Stelele să i le dăruiască.

Pe stele el stătea și se-ntreba
Ce o să facă el fără ea.
Fata îi însenina mereu
Strada sufletului greu.

De mult timp aștepta ziua potrivită,
Să-i zica ca de el, ea este iubită.
Odată, într-o anumită zi,
S-a hotărât să meargă la ea orice-ar fi.

Să-i zică că mult o iubește,
În gândurile lui ea este.
În el a adunat mult curaj
Să-i spună respectivul mesaj.

Dar chiar când vroia să-i spună că o iubea
De fată el tot nu mai dădea.
De mult timp pe fată n-a mai văzut-o,
Se tot întreba dacă oare a pierdut-o.

El era îngrijorat dacă fata a plecat,
Și pe el, singur în lume l-a lăsat.
Exact...totul era adevărat,
Fata departe a plecat.

Băiatul este dezamăgit
Că mesajul fetei nu i-a șoptit.
Băiatul, toata viața a rămas deprimat
Că fără fată el a rămas.
Acesta prea târziu a culesc curaj,
Fata nu mai era să-i asculte aces mesaj...