moartea e poliglotă
vorbește toate limbile străine
dar nu știe cum pianul își crapă sutienul
și-atunci simți cum e să te doară-n cot de ea

cu ochii deschiși, pantofii uzați
și sufletul de alb murdar
ea cîntă în urma casetofonului
inventînd alte jocuri pe care nici măcar
babele nu știu să le ghicească
moartea dansează cu naoko așa cum
a dansat și cu mine în vis
cînd vorbeam despre absolut

la micul dejun fumează o țigară
i se ridică febra i se întăresc sînii se scutură
apoi coboară din spațiu și intră în casă
doar nu credeai că o fi bărbat
prea nebună și pretențioasă pentru asta

cînd e să plouă sau ningă
îți vine țeapănă în pat se joacă
cu un bilet răsucit pe degetul mic
pe care ți l-a scris mulți ani în urmă
cînd i-ai dat primul semn de viață
îți șoptește numele și te dezbracă
iar tu o privești și-i taci înnebunit
spunîndu-i parcă
mai repede, iubită

și-atunci speriat
înțelegi că moartea-i înghite pe cei morți
și-i crește în ea ca o mamă
așa măcar își are și ea propriii săi copii
mulți
ca o țigancă