până mai ieri îmi făceam griji
din rănile mele nu mai curgea o picătură de sânge
ci doar cuvinte

iar cuvintele se împuținau
mă gândeam că se pregătesc de ceva mare

o mare tăcere

am simțit cum lumea se termină
și o inimă începe să bată în sec o piatră care se sfărâmă în mii de bucăți
cât pentru o mie de oameni pregătiți pentru lapidare

nu i-am înțeles niciodată
întotdeauna au fost ca o salbă de lupi flămânzi urlând la gâtul meu

hmmm
întunericul
a devenit un anotimp lung și rece
un tablou din care îmi atârnă un picior slobod
gata să o ia la fugă