Iată că acum viața începe,
Când totul pare roz și pur
Crezând că în ea doar vei petrece
Al prevestitorului ascuns mister azur.

Te atrage și te orbește a lui culoare
Te face să crezi că-i făr' de sfârșit,
Că-i un infinit fără apus de soare
Un paradis din care nu poți fi izgonit.

Dar cu toții pornim la drum
Cu mărețe crezuri și mari visuri
Fără să ne gândim că suntem un fum
Risipit în eterne incontrolabile abisuri.

Nu știm că se termină cândva totul,
Că și cele mai frumoase destine
Își găsesc în a amintirii încăpere, locul
Ceea ce le face uneori să pară meschine.

Căci la început nu ne poate atinge nimic
Credem că-i totul pentru o veșnicie
Dar timpul e din ce în ce mai mic
Și ce ne mai rămane atunci? Melancolie.

Realizăm că și tinerețea e trecătoare
Și trăim mai intens pe măsură ce
Vedem că suntem asemeni unei pasări călătoare
Care-și face saritura vieții, fără să-ntrebe:
Cine? Ce? Oare?

Ptrecem nesăbuit, iubim neîncetat,
Experimentăm tot ce ar putea fi de neuitat,
Colindăm cărări noi la fiecare pas
Și trișăm, din mânecă, viața, cu un as.

De aceea, cea mai dureroasă este ultima săritură
Să știi că nimic nu va mai fi cum a fost
Că nu te vei mai putea afla nici când în vreo conjunctură
Că nimic nu este, totul a fost.

Noi suntem îngeri ce au zburat spre alt decor,
Noi suntem cei care putem spune că trăim,
Noi am avut curajul să fim soliști și sa ieșim din cor,
Nouă nu ne este frică să spunem ceea ce simțim.